Ministra Afacerilor Interne în vizită la Basarabeasca
Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a efectuat o vizită de lucru în regiunea de sud a țării, în data de 24 iunie a.c., care a inclus o întrevedere cu reprezentanții conducerii Direcției regionale Sud a Poliției de Frontieră.
Cu această ocazie, ministra a discutat cu polițiștii de frontieră despre prioritățile operaționale și necesitatea consolidării securității la frontiera de stat. În timpul vizitei au fost evaluate investițiile în curs, precum extinderea rețelelor optice, construcția turnurilor de comunicații și modernizarea sediului, măsuri ce vor crește capacitatea de reacție și eficiența controlului frontierelor.
De asemenea, Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin a inspectat Punctul de trecere feroviar Basarabeasca, redeschis acum trei ani, care reprezintă un element esențial în facilitarea comerțului regional și asigurarea unui flux sigur de persoane și mărfuri.
Poliția de Frontieră, beneficiază constant de suportul autorităților pentru a-și îndeplini atribuțiile în condiții optime, contribuind astfel la siguranța cetățenilor și la dezvoltarea durabilă a regiunii.
SIS marchează 35 de ani de activitate. Alexandru Musteața: „Succesul se măsoară prin ceea ce reușim să prevenim”
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) marchează, pe 9 septembrie, 35 de ani de la crearea serviciului de intelligence al Republicii Moldova, precum și Ziua lucrătorilor din organele securității statului. Cu această ocazie, instituția a organizat mai multe manifestări dedicate aniversării și angajaților din domeniul securității.
84 de sesizări privind violența în familie într-o singură zi. Poliția a emis 36 de ordine de restricție
Poliția a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 84 de sesizări privind cazuri de violență în familie, fiind dispuse mai multe măsuri pentru protejarea victimelor și documentarea agresorilor.
Guvernul pregătește sezonul rece 2026–2027: 52 de măsuri pentru gaze, electricitate și rezerve energetice
Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027. Documentul cuprinde 52 de măsuri și scenarii menite să asigure continuitatea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, energie termică și produse petroliere în perioada rece a anului.