Cel puţin 28 de morţi în incendiul de la o fabrică de încălţăminte din „Capitala pantofilor”, în sud-estul Chinei. Flăcările au blocat muncitorii pe acoperiş. Conducerea companiei a fost reţinută, iar conturile au fost îngheţate
Cel puţin 28 de persoane au murit joi într-un incendiu izbucnit la o fabrică de încălţăminte din sud-estul Chinei, după ce flăcările au cuprins clădirea cu mai multe etaje, blocând muncitorii pe acoperiş, a informat agenţia de ştiri a statului, Xinhua, preluată de Reuters.
Incendiul a izbucnit în jurul prânzului, ora locală (07:00 ora României), în oraşul Jinjiang din provincia Fujian, la fabrica de încălţăminte Huiteng.
În total, 239 de persoane se aflau în fabrică în momentul izbucnirii incendiului, a precizat Xinhua. 213 persoane au fost evacuate, dintre care două au decedat după ce au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Alte 26 de persoane, despre care se raportase anterior că erau dispărute la faţa locului, au fost confirmate decedate.
Imaginile video difuzate de mass-media de stat în cursul după-amiezii arătau flăcările care mistuiau clădirea şi fumul negru şi dens care se ridica spre cer. Pe acoperiş se puteau vedea aproximativ o duzină de persoane, aparent prinse în capcană de flăcări, în timp ce fumul se învârtea în jurul lor.
Preşedintele chinez Xi Jinping a dat ordine prin care a solicitat eforturi de salvare pe scară largă. El a spus că incendiul a „provocat victime numeroase” şi că acesta a avut loc după o serie de alte accidente mortale petrecute la unităţile de producţie din ţară în ultimele luni. Xi a solicitat autorităţilor să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi.
Eforturile de stingere a incendiului şi de salvare erau încă în desfăşurare, deşi flăcările deschise fuseseră în mare parte stinse până în jurul orei 16:00 (11:00, ora României), a declarat un oficial local al pompierilor pentru postul de televiziune de stat CCTV. Se putea vedea încă fum dens ridicându-se de la faţa locului, iar mai multe autospeciale de pompieri continuau să arunce apă joi seara, a relatat Xinhua.
MATERIALE PENTRU ÎNCĂLŢĂMINTE FOARTE INFLAMABILE
Jinjiang, situat în provincia de coastă Fujian, este un important centru de producţie de încălţăminte şi îmbrăcăminte şi este adesea denumit „capitala pantofilor” din China.
Concluziile preliminare indică faptul că incendiul a izbucnit la parterul fabricii, a declarat un oficial local pentru CCTV. Materialele pentru fabricarea încălţămintei depozitate în clădire erau extrem de inflamabile şi puteau determina răspândirea rapidă a flăcărilor, a precizat oficialul.
Din cauza materialelor şi a adezivilor prezenţi, mirosul de la faţa locului era înţepător, provocând iritaţii oculare, a relatat CCTV. De asemenea, cantităţi mari de articole fuseseră îngrămădite pe scări, îngreunând eforturile de salvare şi de stingere a incendiului, a precizat postul public de televiziune, citând declaraţiile pompierilor.
Responsabilii companiei şi „alţi angajaţi implicaţi” au fost reţinuţi, iar conturile bancare ale companiei au fost îngheţate, a precizat Xinhua.
Mii de companii care alcătuiesc sectorul de încălţăminte din Jinjiang au fabricat peste 1,2 miliarde de perechi de pantofi în 2024, reprezentând 20% din producţia mondială, potrivit datelor oficiale.
Sursa: news.ro
Alunecare de teren în nord-vestul Chinei: Bilanțul urcă la 21 de morți
Bilanțul unui alunecări de teren din provincia Gansu, în nord-vestul Chinei, care îngropase 33 de persoane, se ridică la 21 de morți, a raportat miercuri postul național de televiziune CCTV, transmite AFP.
Netflix încheie acorduri cu instituții media pentru a difuza videoclipuri scurte ale acestora pe platforma sa
Netflix a anunțat marți că a încheiat acorduri cu mai multe grupuri media pentru a difuza anumite clipuri video ale acestora pe platforma sa, un indicator al accentului pus de gigantul serviciilor de streaming pe formatele scurte, transmite miercuri AFP.
Trump amenință Iranul că îi va distruge podurile, infrastructura energetică, uzinele de desalinizare și că îi va ocupa insula Kharg
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul că îi va ocupa insula petrolieră strategică Kharg, îi va distruge infrastructura de generare a energiei electrice, precum și podurile și instalațiile de desalinizare a apei, relatează agenția EFE.