(VIDEO) Președintele OT a Partidului Politic „Renaștere” Șoldănești, prins băut la volan. Este pentru a doua oară când cade în plasa celor de la INSP
Președintele Organizației Teritoriale a Partidului Politic „Renaștere”, Oleg Babcinețchi, a fost tras pe dreapta de un echipaj de patrulare care l-au prins în stare de ebrietate la volan, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit unui comunicat al IGP, „astăzi, pe o stradă din Șoldănești, pentru mers neuniform a fost stopată o mașină de marca Volvo la volanul căreia se afla președintele organizației teritoriale a unui partid politic. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul aparatului Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,49 mg/l, fiind stabilită o stare de ebrietate cu grad avansat”, se arată în comunicat.
Unitatea de transport a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar bărbatul este cercetat penal.
Aici este de menționat că ieri, un alt membru al Partidului Renaștere, deputatul Vasile Bolea, a fost prins de INSP că nu avea nici revizie tehnică și nici asigurare obligatorie.
(VIDEO)Deputatul Vasile Bolea, tras pe dreapta și amendat de INSP, la Cimișlia
Amintim că Oleg Babcinețchi nu este la prima abatere de la lege, în anul 2017, fostul lider al organizației teritoriale Șoldănești a PPDA, a mai fost prins beat criță la volanul mașinii sale.
Babcinețchi, care conducea atunci un autoturism marca BMV-520, a fost tras pe dreapta în orașul Șoldănești, pe strada Păcii
Testul alcooloscopic efectuat la fața locului a arătat o concentrare de alcool de 1,04 mg/l in aerul expirat, ceea ce este de 8 ori mai mult decât norma admisibilă.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.