„Surpriza” lui Bolea pentru șoferi! Cei care au mașini de până la 10 ani vor trebui să treacă inspecția tehnică de două ori pe an
Șoferii care au în proprietate mașini de până la 10 ani vor trebui să treacă inspecția tehnică de două ori pe an, potrivit unui proiect de hotărâre, care urmează să fie aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.
Inspecția tehnică de două ori pe an va implementată pentru taxiuri sau ambulanțe, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase și vehiculele destinate instruirii, scrie Bani.MD.
Ministerul Infrastructurii justifică proiectul prin faptul că deși în Republica Moldova se efectuează anual inspecția tehnică și rata de depistare a deficiențelor periculoase e „zero” majoritatea vehiculelor supuse inspecției tehnice periodice sunt într-o stare tehnică necorespunzătoare și nu corespund pe deplin normelor tehnice de exploatare și de siguranța traficului rutier, câr și de protecție a mediului înconjurător.
În Republica Moldova sunt înmatriculate în total 1,213 milioane de vehicule de toate tipurile, inclusiv remorci, iar 773140 dintre ele sunt autoturisme. Din 1,2 de vehicule au fost supuse inspecției tehnice periodice doar 713324 vehicule (doar 58,79% din numărul total pentru anul 2023). Proiectul ar urma să intre în vigoare din 1 februarie 2025.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.