(VIDEO) Scene cumplite în Ucraina: un bărbat filmat cum fuge cu o femeie rănită în brațe. Rușii împușcă civili pe străzile din Pokrovsk
Un bărbat a fugit cu o femeie rănită în brațe către militarii ucraineni, după ce trupele ruse au deschis focul asupra civililor pe străzile din Pokrovsk. Scene dramatice au fost surprinse de un militar ucrainean cu ajutorul unei drone Mavic.
Imaginile au fost făcute publice de prezentatorul TV ucrainean Denis Hristov pe canalul său de Telegram „Dutchman” în data de 19 octombrie.
Potrivit acestuia, armata rusă a pătruns recent în centrul orașului Pokrovsk și a lăsat în urmă „un adevărat cimitir al localnicilor”.
Cadavrele civililor împușcați se află chiar în centrul orașului, iar zona gării a devenit locul de execuție a cel puțin trei persoane, a declarat Hristov.
În înregistrare se pot vedea mai mulți civili împușcați pe stradă, printre care un bărbat în vârstă, o femeie care mergea pe bicicletă și o altă femeie rănită la picioare. Aceasta din urmă a fost salvată de un localnic care a fugit cu ea în brațe către pozițiile Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit focus.
Soldatul care a filmat din dronă a surprins momentul în care bărbatul fugea de sub tirul rușilor, împreună cu femeia rănită, „un gest de curaj pe care nu îl poți uita”, a mai spus voluntarul ucrainean.
Sursa: adevărul.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.