Percheziții într-un dosar de acceptare a finanțării ilegale a partidului politic „Șor” de către un grup criminal organizat
Procurori și ofițerii din cadrul Procuraturii Anticorupție, au efectuat un șir de percheziții la mai multe locații din orașul Căușeni, la un grup de persoane implicate în acceptarea cu bună ştiinţă a finanţării partidului politic ,,Șor”, din partea unui grup criminal organizat (art. 181/2 alin. (5) din Codul penal).
În urma acțiunilor procesuale, s-a stabilit că persoanele, cunoscând despre faptul finanțării partidului din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, aflat în căutare, ar fi acceptat mijloace bănești pentru acțiuni organizatorice și logistice, pentru ca prin intermediul partidului, liderul grupului criminal organizat Ilan Șor, să-și sporească influența în sfera politică, socială și în instituțiile publice ale Republicii Moldova, fiind urmărit scopul de a asigura în viitor evitarea de către ultimul a răspunderii penale pentru infracțiunile de săvârșirea cărora este condamnat.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate mai multe obiecte relevante cauzei, iar Procuratura Anticorupție va continua să efectueze acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei, în vederea adoptării unei hotărâri în condițiile legii, despre care publicul va fi informat.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.