Transmisiuni live mai clare din Parlament, cu sprijinul Elveției
A început modernizarea echipamentelor pentru transmisiunile în direct din Parlament, iar, începând de astăzi, ședințele plenare pot fi urmărite într-o calitate îmbunătățită. Cu sprijinul financiar al Elveției, a fost schimbat sistemul de transmisiuni în direct din sala de ședințe plenare, scrie NordInfo.MD.
De curând, a fost modernizat și echipamentul din Sala Europa, iar în perioada următoare urmează să fie înlocuite și sistemele din alte săli în care au loc ședințe ale comisiilor permanente, consultări publice și diverse evenimente.
Echipamentele utilizate până acum au fost instalate în urmă cu 13 ani, iar în prezent doar jumătate dintre sălile destinate comisiilor permanente sunt dotate tehnic pentru transmisiuni în direct. Extinderea și îmbunătățirea acestor capacități contribuie la creșterea transparenței și la facilitarea accesului cetățenilor la informație — obiective prevăzute în Foaia de parcurs privind „Funcționarea instituțiilor democratice”, care vizează alinierea cadrului normativ la acquis-ul Uniunii Europene.
Aceste eforturi ale Parlamentului sunt susținute, în perioada 2025–martie 2029, de proiectul „Consolidarea democrației parlamentare în Republica Moldova (PADEM)”, finanțat de Elveția și implementat de DAI Global Belgium.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.