Guțul, după condamnare: Voi lupta pentru numele meu și pentru adevăr
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, consideră că decizia prin care a fost condamnată la șapte ani de închisoare nu are nicio legătură cu justiția, ci este o răzbunare politică, „planificată și executată la ordinul celor de sus”. Declarația a fost transmisă prin intermediul avocaților, după pronunțarea sentinței.
„Astăzi eu sunt după gratii, iar mâine oricine îndrăznește să critice actuala guvernare ar putea ajunge după gratii”, a menționat Evghenia Guțul, transmite IPN.
Bașcana a adăugat că decizia dată este o încercare de a-i intimida pe locuitorii Găgăuziei care îndrăznesc să voteze diferit. De asemenea, „este un avertisment pentru întreaga opoziție, care merge împotriva actualei guvernări”.
Evghenia Guțul, care a venit la ședința de judecată de mână cu copilul ei și alături de alți membri ai familiei, a menționat că va lupta pentru numele ei și pentru adevăr.
Imediat după pronunțarea sentinței, avocatul Evgheniei Guțul, Sergiu Moraru, a menționat că apărarea va contesta decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. „Decizia va fi contestată și sperăm că până va fi examinată această contestație să existe un complet care să vrea pe bune să examineze, dar nu să enumere paginile fiecărui volum și să emită asemenea sentințe”, a menționat apărătorul.
Bașcana Evghenia Guțul, apropiată fugarului Ilan Șor, a fost condamnată astăzi la 7 ani de închisoare. Imediat după pronunțare, ea a fost luată sub strajă și escortată direct din sala de judecată.
În această cauză penală, Evghenia Guțul este acuzată de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice și a unui concurent electoral. Faptele incriminate vizează perioada 2019-2022, când Evghenia Guțul activa în calitate de secretară a Departamentului de monitorizare, planificare și control al fostului partid Șor. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este învinuită că, în perioada octombrie-noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului partid în mai multe raioane ale țării. Ea este acuzată că a acceptat cu bună știință finanțarea formațiunii din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de aproximativ 42,5 milioane de lei.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.