Daniel Vodă, despre protestul organizat la Guvern: „În timp ce unii se dau în spectacol, Executivul continuă să muncească în folosul cetățenilor”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a venit astăzi cu o reacție în contextul protestului organizat în fața sediului Executivului. Oficialul a calificat acțiunea ca fiind una electorală și „regizată din exterior”, având scopul să „inspire neîncredere în autorități, în instituții și să bruieze agenda europeană a țării noastre”.
„Un nou protest electoral, fără legătură cu realitatea, făcut doar în scop de a trage prin minciună și scandal niște voturi. (...) În timp ce miniștrii aprobau proiecte de pe ordinea de zi, a fost desfășurat acest protest electoral cu aceeași regie și aceleași lozinci ca și cele precedente. (...) Am avertizat și în aparițiile publice anterioare cetățenii că vom vedea în următoarea perioadă aceste proteste regizate. Vedem aceleași slogane, aceleași mesaje care sunt copiate, menite să inspire neîncredere în autorități, în instituții și să bruieze agenda europeană a țării noastre”, a afirmat Daniel Vodă, citează Moldpres.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a dat asigurări că autoritățile vor continua să muncească în folosul cetățenilor, indiferent de acțiunile de protest, „regizate din exterior”.
„Vreau să punctez clar, Guvernul muncește mai departe pentru a aproba acele hotărâri care sunt în sprijinul oamenilor. Continuăm cu investiții europene direcționate către sate și orașe, salarii, alocații sociale și pensii achitate la timp, investiții în educație, în sănătate, în mediu, în cultură, subvenții pentru agricultori distribuite corect și transparent și alte domenii prioritare precum susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, suportul pe care îl oferă statul diferitor categorii de persoane. Deci toate aceste acțiuni prioritare le vom continua cu aceeași motivație”, a menționat oficialul.
Daniel Vodă a evidențiat și un paradox, referindu-se la faptul că „într-un stat unde oamenii pot protesta liber, se strigă că nu ar exista democrație”.
„Totuși vreau să subliniez un paradox. Într-un stat unde oamenii pot protesta liber, ca și cazul acestor proteste electorale dirijate, chiar și cu agendă străină, se strigă că nu ar exista democrație în Republica Moldova. Permiteți-mi să fac o observație clară și pertinentă la obiect: libertatea de a protesta este chiar dovadă contrarie a celor care strigă, cei care au o agendă impusă din exterior”, a subliniat Daniel Vodă.
El a accentuat că „Moldova merge în direcția corectă, înainte și în drumul european și nu va fi oprită de scenarii dictate din afară”.
Simpatizați ai unei formațiuni politice au protestat astăzi la Guvern, declarându-se nemulțumiți de situația din domeniul educației.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.