Angajat al INSP, prins cu avere nejustificată de peste 236 mii lei. Ar putea rămâne „șomer”
Gheorghe Starșii, angajat al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) din cadrul Inspectoratului General de Poliție (IGP) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost depistat cu avere nejustificată de peste 236 mii lei.
Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale de Integritate (ANI), diferența substanțială între averea dobândită și veniturile obținute au avut loc în perioada mai 2023-octombrie 2023.
Persoana supusă controlului nu a prezentat punctul său de vedere, acte justificative și nu s-a folosit de dreptul de a lua cunoștință cu materialele dosarului de control.
Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate. Din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate sau din data rămânerii definitive a actului de constatare, funcționarului îi vor fi încetate raporturile de muncă.
„Acesta va fi decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, cu excepția funcțiilor eligibile, pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa anumite funcții”, informează ANI.
Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.
(VIDEO) A cerut telefonul pentru un „apel”, apoi ar fi fugit cu el. Un bărbat, reținut în Capitală
Un bărbat de 30 de ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal după ce ar fi sustras telefonul mobil al unei femei în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Grav accident, soldat cu decesul a doi cetățeni ai R.Moldova, în România
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un accident produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.