(FOTO) Tânăr moldovean, prins de vameși cu mașina ticsită cu țigări din Ucraina
Un tânăr a fost prins de vameși, în timp ce timp ce transporta 𝐭̦𝐢𝐠𝐚̆𝐫𝐢 de contrabandă 𝐝𝐢𝐧 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚.
Cazul a fost înregistrat la postul vamal Briceni, unde la control s-a prezentat un conațional în vârstă de 25 de ani și a comunicat că transportă doar bunuri personale.
Acționând în baza indicatorilor analizei de risc, funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră și colegii din Ucraina, au dispus efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport.
În rezultat, în locul destinat roții de rezervă și în alte locuri din autoturism, au fost depistate 2000 pachete de țigări, disimulate în scopul transportării ilicite și nedeclarării organului vamal.
Țigările au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.


(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.