Președintele Curții de Conturi se adresează procuraturii în legătură cu informațiile mincinoase difuzate de o angajată a instituției
În contextul declarațiilor ,,calomnioase și defăimătoare” ale unei angajate a Curții de Conturi, președintele CCM a anunț că a inițiat oficial un șir de acțiuni.
Astfel, Marian Lupu a întreprins un șir de acțiuni:
1. Cerere prealabilă în temeiul art. 15 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, prin care, în ordine extrajudiciară, se solicită Tatianei Vozian dezmințirea informațiilor mincinoase și defăimătoare, conținute în mesajul postat public la data de 11.04.2023, prin care se lezează onoarea, demnitatea și reputația mea profesională, precum și repararea prejudiciului moral;
2. Sesizare în adresa Poliției, prin care se solicită atragerea la răspundere contravențională a angajatei Curții de Conturi pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 70 Cod contravențional (Calomnia), pe faptul comis;
3. Sesizare în adresa Procuraturii, prin care se solicită examinarea pretinselor acțiuni ilegale în raport cu persoana în cauză (denunțate public prin mesajul respectiv), cu emiterea unei soluții la caz, în modul prevăzut de lege.
Potrivit președintelui CCM Marian Lupu, subalterna acestuia, Tatianei Vozian, a mențit ,,cu nerușinare și trebuie să-și asume consecințele.”
,,Ea a lovit nu doar în mine, ci și în familia mea, precum și în CCRM, și în colectivul instituției. Acele afirmații calomnioase, care nu au nimic în comun cu realitatea, sunt inadmisibile, indiferent de scopurile pe care le-a urmărit. Mă văd obligat să întreprind toate acțiunile necesare pentru a restabili dreptatea. Adevărul oricum va ieși la suprafață. Dacă persoana în cauză conștientizează gravitatea acțiunilor sale, mai are o șansă să încerce să repare răul pe care l-a făcut și mie, și colegilor – să recunoască public că a mințit. Dacă nu va dezminți informațiile răspândite, voi apela la toate posibilitățile prevăzute de legislația în vigoare pentru a apăra onoarea și demnitatea familiei, reputația profesională, dar și imaginea instituției pe care o conduc.” a conchis Lupu.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.