Orășelul European va fi organizat pe 9 mai în PMAN
Pe 9 mai, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău devine locul unde cetățenii sunt invitați să descopere ce înseamnă Europa. Rezultatele cooperării dintre Moldova și Uniunea Europeană vor fi prezentate la tradiționalul Orășel European, care va găzdui misiuni diplomatice, instituții guvernamentale și proiecte finanțate de UE. Activitățile vor începe la ora 13.00.
În total, vor fi prezentate 57 de proiecte care sprijină dezvoltarea țării în domenii esențiale. Pe lângă standurile informative, programul include ateliere creative pentru copii, activități pentru seniori, dezbateri și sesiuni dedicate tinerilor, transmite IPN.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, evenimentul din Chișinău este o ocazie de a înțelege ce înseamnă Europa prin prisma valorilor și cooperării.
„Europa nu este doar despre geografie, este despre oameni și va fi o ocazie în plus să vorbim despre noi și despre rolul pe care îl avem la proiectul de pace al Uniunii Europene”, a declarat Daniel Vodă.
Ziua de 9 mai are o dublă semnificație. Este atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei. Dimineața va avea loc un miting solemn la Memorialul Eternitate, unde conducerea țării și cetățenii vor aduce flori în memoria celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
„9 mai este despre amintirea unei victorii într-un război crâncen, care s-a întâmplat împotriva unui regim cu care s-a luptat întreaga Europă și aliații săi. 9 mai este și despre valorile care ne unesc pe continentul european, valorile libertății” a menționat Daniel Vodă.
Evenimentele dedicate Zilei Europei vor fi extinse în întreaga țară. Pe 17 mai, Orășelul European ajunge la Căușeni, iar în perioada 9-31 mai, Festivalul Filmului și Culturii Europene va aduce proiecții, concerte și spectacole în orașele Bălți, Ungheni, Cahul și Orhei.
Organizarea Orășelului European este deja o tradiție în Republica Moldova, fiind parte a eforturilor de apropiere față de valorile și proiectele europene. Autoritățile au anunțat că toate activitățile vor fi desfășurate în condiții de siguranță, conform prevederilor legale.
Descoperire macabră în Chișinău. Cadavrul unui bărbat, găsit spânzurat în proximitatea unui club de tenis
Administratorul unui club de tenis a alertat poliția, după ce a dat peste un cadavru. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 18:16, pe strada Mesager din sectorul Buiucani al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Material lemnos fără acte de proveniență, depistat la Ungheni
Pe parcursul acestei săptămâni, în municipiul Ungheni, sectorul Dănuțeni, patrula mobilă comună a Poliției de Frontieră și Inspectoratului pentru Protecția Mediului Ungheni a depistat un mijloc de transport de model „Ford Transit”, în compartimentul marfar al căruia se aflau aproximativ 4 m³ de material lemnos de esență tare.
Ziua Avocatului, marcată în Republica Moldova. Anatolie Barbacar: „Avocatura este o misiune de apărare a dreptății”
Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, Anatolie Barbacar, a transmis un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual pe 9 septembrie. Acesta a subliniat rolul profesiei în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și în asigurarea respectării statului de drept.