Copilă de 5 ani, violată de către propriul bunel, la Hîncești. Individul dat pe mâna poliției, la insistența medicilor
Un bărbat a fost reținut de oamenii legii, după ce și-ar fi violat nepoata minoră. Cazul a avut loc la data de 31 ianuarie curent, într-o localitatea din raionul Hîncești, iar pe mâna poliției individul a fost dat de către nora sa peste două zile și la insistența medicilor, după ce micuța a fost preluată de o ambulanță, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor apropiate anchetei, este vorba despre un individ în vârstă de 65 de ani pe care nora sa l-a lăsat să aibă grijă de fiica ei de 5 ani cât ea a plecat la magazin.
Când femeia s-a întors acasă, l-ar fi prins pe individ în bucătărie în timp ce își închidea fermuarul la pantaloni, iar pe fiica sa de 5 anișori goală.
Femeia de 28 de ani nu a sesizat imediat organele de drept, ci a telefonat rudele bărbatului și le-a comunicat despre cele întâmplate, iar acestea la rândul lor ar fi insistat ca să nu anunțe poliția despre caz pentru a nu strica imaginea familiei, dar și pentru faptul că individul este în vârstă și ar exista riscul să-și pună capăt zilelor.
Două zile mai târziu, la data de 2 februarie curent, micuța a început a acuza dureri în zona intimă, iar mama sa a fost impusă de circumstanțe să solicite intervenția unui echipaj medical.
Copila a fost preluată de o ambulanță și a fost transportată la Spitalul raional Hîncești pentru a-i fi acordat ajutor medical necesar, iar la insistența medicilor, femeia ar fi sesizat și poliția despre faptul că socrul său i-a violat fiica de 5 anișori.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală
Potrivit reprezentanților administrației, familia face parte din categoria social-vulnerabilă, locuiau în aceeași casă cu individul reținut, dar și mai au la întreținere un copil de 3 ani.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.