Vitezoman surprins cu peste 100 km/h printr-o localitate, la Briceni
Un tânăr de 21 de ani, din raionul Briceni, a fost stopat noaptea trecută de ofițerii de patrulare în timp ce conducea cu viteza de 144 km/h. Încălcarea a fost comisă în satul Beleavinți din raionul Briceni.
Șoferul a fost documentat pentru depășirea limitei de viteză cu 94 de km/h.
Pentru depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum, acesta urmează să fie sancționat cu amendă de până la 5000 de lei și cu suspendarea exercitării dreptului special de a conduce vehicule pe un termen de la 60 la 90 de zile.
Reamintim șoferilor că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile meteo și de drum se numără printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.