(FOTO) Incendiu în raionul Sîngerei. Un bărbat de 58 de ani și-a pierdut viața
Un bărbat de 58 de ani și-a pierdut viața, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia s-a produs în această dimineață, în satul Slobozia-Măgura din raionul Sîngerei.
Despre incendiu s-a anunțat aproape de ora 6.00, iar la fața locului au intervenit două autospeciale. Incendiul a fost localizat în jurul orei 7.08 și lichidat complet în jurul orei 8.22. În timpul efectuării lucrărilor de intervenție, într-un dormitor a fost depistat cadavrul total carbonizat al proprietarului, transmite NordInfo.MD.
Cauza și toate circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de către specialiști.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.