Nicușor Dan: Până la sfârșitul lunii iunie vom ști dacă Moldova începe negocierile de aderare
Un răspuns cu privire la avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este așteptat până la sfârșitul lunii iunie, a declarat președintele României, Nicușor Dan, după participarea la reuniunea Comunității Politice Europene de la Erevan. Potrivit șefului statului român, decizia depinde de poziția Ungariei și de contextul mai larg al negocierilor privind aderarea Ucrainei, transmite IPN.
Nicușor Dan a menționat că parcursul european al Republicii Moldova este strâns legat de cel al Ucrainei, iar poziția Ungariei are un rol important în acest proces. Potrivit oficialului, decizia Budapestei depinde atât de dialogul bilateral cu Kievul privind drepturile comunității maghiare din Ucraina, cât și de negocierile dintre Ungaria și Uniunea Europeană privind fondurile europene blocate.
„Să sperăm că răspunsul va fi pozitiv și că Moldova va începe oficial negocierile de aderare, prin deschiderea primului cluster pe chestiuni democratice fundamentale”, a afirmat Nicușor Dan.
Liderul de la Cotroceni a subliniat că Republica Moldova beneficiază deja de sprijin consistent, atât prin proiectele bilaterale cu România – în special în domeniul energetic –, cât și prin fondurile europene de preaderare accesate în colaborare cu Uniunea Europeană.
Potrivit lui Nicușor Dan, cooperarea pe aceste paliere „merge foarte bine” între cele două maluri de Prut, însă pasul esențial rămâne lansarea formală a negocierilor de aderare, odată cu deschiderea primului capitol de negocieri. „Din partea noastră, am transmis foarte clar că susținem pe deplin integrarea Republicii Moldova”, a mai spus președintele României.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.