Guvernul a aprobat noi beneficii pentru tinerii specialiști din medicină, cultură și educație
Guvernul a luat noi măsuri pentru atragerea și menținerea tinerilor specialiști în sistemul medical, în special în zonele rurale. Astfel, cei cu studii superioare de licență în medicină vor fi incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din contul bugetului de stat.
De asemenea, conform modificărilor Legii ocrotirii sănătății, vor fi compensate cheltuielile pentru naveta lucrătorilor medico-sanitari şi farmaceutici, care au domiciliul în afara localităților în care activează.
Absolvenții studiilor superioare de licență în medicină și ai studiilor postuniversitare de rezidențiat, care vor activa timp de 5 ani în instituțiile în care vor fi repartizați de Ministerul Sănătății, vor beneficia de indemnizații, de compensarea cheltuielilor pentru închirierea spațiului locativ și pentru consumul de energie termică și electrică.
Totodată, hotărârea cu privire la încadrarea tinerilor specialiști în câmpul muncii în funcții didactice vacante, aprobată de Guvern, prevede că, în primii 5 ani de activitate, absolvenții programelor de studii superioare de licență și master vor primi o indemnizație unică în mărime de 200 de mii de lei. Cei din învățământul profesional tehnic vor beneficia de 160 de mii de lei.
„Hotărârea de Guvern are menirea să încurajeze tinerii specialiști din medicină și din educație să meargă în satele și orășelele noastre”, a accentuat premierul Dorin Recean.
Cadrele didactice debutante, repartizate de Ministerul Educației și Cercetării în instituțiile din mediul rural, centrele raionale sau în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, vor beneficia de compensații în mărime de o mie de lei lunar pentru cheltuielile de închiriere a locuințelor. Totodată, acestea vor primi o plată unică, anuală, de 3000 de lei pentru compensarea consumului de energie electrică și termică.
În același timp, Regulamentul cu privire la modul de calcul, repartizare, utilizare și evidență a transferurilor cu destinație specială pentru susținerea tinerilor specialiști din domeniul culturii stabilește o indemnizație unică în mărime de 120 de mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior și de 90 de mii de lei pentru cei din învățământul profesional tehnic.
„Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, și tinerii specialiști din domeniul culturii vor primi indemnizații unice în urma absolvirii și repartizării în satele, comunele, centrele raionale din Republica Moldova”, a punctat Ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
Banii vor fi achitați în trei tranșe egale, beneficiari fiind tinerii care se angajează, în primul an după absolvire, în instituțiile în care au fost repartizați de Ministerul Culturii și activează timp de trei ani în cadrul acestora.
Activitatea ilicită de întreprinzător, sancționată de FISC în 514 de cazuri în luna august 2026
514 cazuri de activitate ilicită de întreprinzător au fost depistate și sancționate de Serviciul Fiscal de Stat în luna august 2026, iar amenzile aplicate au ajuns la 890 400 de lei.
Noua lege privind protecția datelor cu caracter personal atrage companiile internaționale de software în Moldova. O firmă românească își extinde activitatea pe piața locală
Din luna august, Republica Moldova aplică un nou cadru legal în domeniul protecției datelor cu caracter personal. Unul dintre elementele esențiale ale noii legi este principiul responsabilității.
(VIDEO) Parcare neautorizată, demontată forțat pe strada Alba-Iulia. În loc va fi amenajată o parcare publică gratuită
Pretura sectorului Buiucani continuă lucrările de demolare a parcării neautorizate amplasate pe teren municipal de pe strada Alba Iulia, 186 și 188.