(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
Persoanele vizate ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că au influență asupra unor persoane publice din cadrul IGM și că le pot determina să adopte decizii favorabile privind acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă pentru cetățeni străini.
Astfel, în perioada mai-iunie 2026, unul dintre bănuiți ar fi pretins și primit, în două tranșe, pentru sine și pentru alte persoane, suma totală de 1.200 de euro, câte 150 de euro pentru fiecare dintre cei opt cetățeni străini pentru care urma să fie facilitată obținerea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost depistate și ridicate obiecte, documente și telefoane mobile relevante pentru cauza penală. Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și a identificării tuturor persoanelor implicate.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.