Elveția și PNUD vor continua să susțină implicarea diasporei pentru dezvoltarea economică a comunităților de origine
Elveția și PNUD lansează un nou proiect care va contribui la sporirea implicării diasporei în dezvoltarea durabilă a comunităților de origine - „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați". Bugetul total al proiectului este de 1.400.000 de dolari, acesta urmând să fie implementat în perioada 2023-2026.
„Toate aspectele ce țin de migrație sunt foarte importante pentru noi. Cancelaria de Stat își va consolida eforturile de cooperare cu partenerii și își va onora angajamentele prin promovarea unei guvernări incluzive, responsabile și receptive", a declarat Adrian Băluțel, Secretarul de stat al Guvernului Republicii Moldova.
Proiectul are la bază cadrul de cooperare comunitară și implicare a diasporei stabilit prin intervențiile desfășurate de Elveția și PNUD în perioada 2015-2022, intervenții care au construit parteneriate între autoritățile publice locale, ONG-uri/asociații de băștinași și sectorul privat, implicând și migranți originari din comunitățile beneficiare. Datorită acestor parteneriate, peste 116 localități din Republica Moldova și 556.000 de persoane au beneficiat de îmbunătățirea condițiilor de trai și a serviciilor publice locale.
În continuare, comunitățile locale vor primi sprijin în avansarea practicilor democratice și creșterea nivelului de participare publică. Proiectul va contribui și la abilitarea autorităților publice locale, a asociațiilor de băștinași și grupurilor de acțiune locală pentru a stimula implicarea acestora în inițiative de dezvoltare comunitară și sporire a coeziunii sociale.
Proiectul va continua să susțină Alianța Asociațiilor de Băștinași, platformă creată cu sprijinul Elveției și al PNUD, care consolidează peste 160 de grupuri de inițiativă și asociații de băștinași existente și are ca scop să devină o organizație-umbrelă de nivel național, sustenabilă și cu funcție de centru de resurse și promotor al practicilor democratice și coeziunii sociale, inclusiv prin implicarea reprezentanților diasporei.
„Forța Asociațiilor de Băștinași are un impact semnificativ în comunitățile noastre. Prin cooperarea cu PNUD și Elveția, sperăm să fortificăm și mai mult relațiile și sinergiile dintre diasporă, comunitățile locale și autoritățile naționale, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă în baza principiilor bunei guvernări", a declarat Anastasia Rusu, directoare executivă a Alianței Asociațiilor de Băștinași.
Proiectul „Consolidarea coeziunii sociale prin participare incluzivă și cetățeni implicați" face parte din faza a III-a a programului Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare „Valorificarea potențialului migrației în Moldova", care include și intervenții complementare implementate de UNFPA și Biroul Relații cu Diaspora.
Scandal contabil la Finanțe! Erori de 21,7 milioane depistate de auditori
Curtea de Conturi a emis o opinie cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanțelor pentru anul 2025, după ce auditorii au identificat mai multe nereguli privind evidența contabilă și gestionarea patrimoniului public.
Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova // EU-Moldova Investment Conference a reunit noi parteneriate, instrumente de finanțare și proiecte strategice de investiții
Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.