Maia Sandu a discutat la Chicago cu mai mulți oficiali americani despre cooperarea cu SUA
În marja Convenției Moldo-Americane de la Chicago, șefa statului a avut o serie de întrevederi. Președinta s-a întâlnit cu senatorul democrat Dick Durbin și cu congresmanul republican Mike Lawler, cu care a abordat relațiile de bună cooperare și prietenie moldo-americană.
Oficialii au vorbit și despre provocările de securitate din regiune și cum acestea afectează Republica Moldova. Au discutat și despre cum Statele Unite pot să ajute țara să facă mai ușor față provocărilor curente. Președinta a mulțumit cu această ocazie pentru asistența pe care a primit-o Republica Moldova în cei 30 de ani de colaborare pentru a avea o democrație mai puternică.
Președinta Maia Sandu a discutat și cu Erin McKee, Administratoare adjunctă a USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, despre asistența pe care USAID ne-a oferit-o de-a lungul anilor, și în special de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. La fel, s-a vorbit și despre noi posibilități de finanțare care să ajute guvernul la accelerarea consolidării democrației și creșterii economice prin proiecte de infrastructură, transport și cele care sporesc reziliența energetică.
Lidera de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru susținerea oferită prin USAID de guvernul SUA, pentru creșterea democrației și a economiei Republicii Moldova. Cu sprijinul USAID am dezvoltat domenii cheie ale economiei precum tehnologiile informaționale și industriile creative, sectoarele agricol și de vinificație, industria ușoară, dar și mediul de afaceri.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.