Maia Sandu s-a întâlnit cu Tony Blair, fostul prim-ministru britanic

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 8 aprilie, cu fostul prim-ministru britanic Tony Blair. Discuțiile au vizat sprijinul oferit de Institutul Tony Blair pentru Schimbare Globală (Tony Blair Institute for Global Change) în vederea impulsionării creșterii economice, atragerii investițiilor și aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 8 aprilie 2025, 21:03
Maia Sandu s-a întâlnit cu Tony Blair, fostul prim-ministru britanic

Tony Blair Institute for Global Change este o organizație non-profit care sprijină guvernele din întreaga lume în promovarea dezvoltării durabile și a creșterii economice, prin expertiză în domenii precum economia, guvernarea digitală, securitatea și adaptarea la schimbările climatice, scrie Realitatea.MD.

În cadrul întrevederii, Tony Blair a reconfirmat angajamentul fundației de a susține autoritățile moldovene în eforturile de a ridica nivelul de trai al populației, în special prin stimularea economiei și sprijinirea parcursului de aderare la UE.