O femeie a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Chișinău
O femeie în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Negreșteni 6 din municipiul Chișinău. Tragedia a avut loc în seara zilei de 10 februarie 2026.
În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că focul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza imprudenței în timpul fumatului. La fața locului au fost găsite chibrituri și mucuri de țigări aruncate, scrie realitatea.md.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:33, după ce vecinii au observat fum dens ieșind din locuință. La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori.
În timpul intervenției, pompierii au depistat în interior cadavrul carbonizat al proprietarei. Incendiul a fost localizat la ora 21:57 și lichidat complet la ora 22:16.
Specialiștii recomandă stingerea completă a țigărilor în scrumieră cu puțină apă, înainte de a fi aruncate la gunoi.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.