Reanto Usatîi: PAS este cel mai mare dușman al integrării europene în R. Moldova

„Deși partidul de guvernare se declară pro-european, toate stresurile la care este supusă țara servesc, de fapt, intereselor adversarilor procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Și dacă nu ar fi fost război în Ucraina, Moldova nu ar fi primit statutul de țară candidată la aderare. Asta nu înseamnă, desigur, că sub președinția lui Igor Dodon lucrurile ar fi stat mai bine”, susține liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 7 februarie 2025, 10:56
RU

Politicianul în cadrul unei emisiuni la postul TVRMoldova a declarat că, în timpul actualei guvernări, R. Moldova a beneficiat de cel mai mare sprijin financiar din partea partenerilor de dezvoltare, autoritățile nu au avut competența necesară pentru a valorifica acești bani eficient. 

„E ca și cum unui gospodar, dacă îi dai bani, își construiește o casă sau o afacere, dar unui bețiv, dacă îi dai aceeași sumă, o pierde la cazino.Un exemplu concret este criza energetică din 2022. În timpul acesteia, licitația organizată de Andrei Spînu a fost marcată de modificarea actelor de proveniență, iar sistemul tehnic al ÎS Termoelectrica a fost grav afectat. Ulterior, autoritățile au susținut că România a furnizat păcură de proastă calitate, deși problemele au fost cauzate de ei înșiși”, a mai spus Usatîi.

Potrivit acestuia guvernarea PAS nu doar că nu a știut să gestioneze resursele externe, dar a și afectat încrederea partenerilor de dezvoltare.