Fratele individului care a ucis-o pe tânăra însărcinată de la Orhei, încătușat de ofițerii INI pentru omorul unui copil acum 15 ani

Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, care este acuzat și condamnat la închisoare pentru omorul Anei Maria, tânără de 19 ani care era însărcinată, a fost arestat pentru omorul unui copil comis acum 15 ani.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 24 februarie 2025, 17:04
cotorobai

„În baza investigațiilor și acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminale a INI au fost efectuate un șir de mǎsuri, în urma cărora a fost inițiată procedura de revizuire a cauzei penale în care inculpata (mama copilului) a fost achitată pentru comiterea infracțiunii imputate, iar cauza penală pe faptul omorului copilului a fost reluată pentru continuarea investigațiilor.Polițiștii au reținut suspectul, ulterior acesta fiind plasat în arest preventiv fiind învinuit de comiterea infracțiunilor de omor și viol.Astfel, suspectului i-a fost înaintată învinuirea în comiterea infracțiunii de omor și viol, acesta fiind plasat în arest preventiv”, anunță IGP.

Potrivit zdg.md, este vorba de Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, care este acuzat și condamnat la închisoare pentru omorul Anei Maria, o tânără de 19 ani care era însărcinată.

Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului

Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.

(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.