(VIDEO) Gheorghe Hajder avertizează că nivelul apei la Novodnestrovsk a ajuns la un prag critic

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a publicat un mesaj video filmat la lacul de acumulare de la Novodnestrovsk din Ucraina, avertizând că nivelul apei a scăzut semnificativ, iar Republica Moldova consumă deja din rezerva strategică pentru a asigura alimentarea populației cu apă.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 5 august 2026, 18:56
Gheorghe Hajder

„Sunt la lacul de acumulare Novodnestrovsk, Ucraina, de unde vine principala sursă de apă pe Nistru. Din păcate, vedem că lacul este pe jumătate gol. Dacă anul trecut nivelul mediu al apei era de 117 metri, anul acesta avem un nivel al apei critic de 112,9 metri. Adică, dacă comparăm cu aceeași perioadă a anului trecut, avem cu peste patru metri mai puțină apă”, a declarat ministrul, scrie realitatea.md.

Potrivit lui Hajder, în ultimele zile în lac au intrat, în medie, doar 30 de metri cubi de apă pe secundă, în timp ce pe Nistru sunt deversați aproximativ 85 de metri cubi pe secundă.

„Asta înseamnă că Guvernul face eforturi astfel încât cetățenii să fie aprovizionați cu apă, dar trebuie să ținem cont că în acest moment consumăm din rezerva strategică a lacului. Însă nicio rezervă nu este infinită”, a avertizat ministrul.

Gheorghe Hajder

Gheorghe Hajder a precizat că autoritățile monitorizează permanent situația și că obiectivul este menținerea alimentării cu apă a populației pentru o perioadă cât mai îndelungată. Totodată, el a făcut apel la cetățeni să consume apa în mod responsabil și i-a îndemnat pe operatorii de apă și canalizare să își adapteze infrastructura la noile realități, astfel încât aprovizionarea cu apă să poată continua fără întreruperi.

Între timp, Guvernul a livrat încă patru motopompe către Apă-Canal Chișinău, cu o capacitate totală de 4.000 m³ pe oră. În total, au fost furnizate cinci astfel de echipamente, care vor putea fi folosite, în caz de necesitate, pentru captarea apei și transportarea acesteia pe distanțe mari.

Scăderea nivelului apei din lacul de acumulare Novodnestrovsk este pusă pe seama secetei din regiune și a diminuării debitelor. Autoritățile avertizează că reducerea volumului de apă evacuat în Nistru poate afecta captarea apei la stația de la Vadul lui Vodă, principala sursă de alimentare cu apă potabilă a municipiului Chișinău.

Până pe 7 august, în Republica Moldova rămâne în vigoare avertizarea hidrologică privind scurgerea redusă a apei în toate bazinele acvatice. La stația de captare de la Vadul lui Vodă a fost construit și un baraj artificial pentru menținerea nivelului necesar al apei și asigurarea alimentării cu apă a consumatorilor.

Bunurile și banii confiscați vor fi utilizați în scopuri sociale și în interes public

Bunurile și banii confiscați din activități infracționale vor fi folosiți în beneficiul oamenilor și al comunităților. Aceste resurse vor putea susține proiecte sociale, servicii publice și investiții de care cetățenii au nevoie. Guvernul a aprobat mecanismul de punere în aplicare a Legii privind utilizarea în scopuri sociale sau în interes public a bunurilor confiscate.