Selectați transparent și pe bază de merit! Stamate propune un mecanism nou de numire a judecătorilor CC
Deputata Olesea Stamate a propus, în cadrul unui briefing de presă susținut luni, 9 iunie, instituirea unui mecanism nou de numire a judecătorilor Curții Constituționale.

În acest sens, parlamentara a înregistrat un proiect de lege care prevede ca întreg procesul să se desfășoare public, începând de la analiza dosarelor și până la proba interviului, iar decizia cu privire la selectarea candidaților să fie însoțită de o motivație. Inițiativa vine în contextul expirării a mandatelor pentru cinci dintre cei șase judecători ai Înaltei Curți, scrie Realitatea.MD.
„Proiectul pe care îl înaintez, propune următoarele:1. Completarea legii cu Articolul 91 Procedura de selecție. Proiectul propune instituirea unui mecanism prin care autoritățile responsabilede numirea judecătorilor constituționali (Parlament, Guvern, CSM) să desfăsoare un process de selecție public, care să încludă analiza dosarelor și un interviu, iar decizia cu privire la selectarea candidaților să fie însoțită de o motivație.2. Se propune instituirea unei majorități speciale la numirea judecătorilor constituționali de către Parlament, și anume 3/5. Această modificare este justificată de necesitatea evitării politizării și numirii judecătorilor de către partidul care deține majoritatea parlamentară. Această propunere reiese clar din recomandările Comisiei de la Veneția, și este formulată identic cu prevederile actuale ale legii 947/1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, în partea de ține de procedura de numire a membrilor non-judecători ai CSM.3. Proiectul de lege propune suplimentarea criteriilor de eligibilitate de la articolul 13 alin (1) cu două noi criterii: nu a fost membru al unui partid politic sau nu a deținutfuncții politice în ultimii 3 ani anteriori candidaturii; a demonstrat imparțialitate și independență în activitateaprofesională anterioară”, a menționat Stamate.
Potrivit deputatei, inițiativa „răspunde nevoii urgente de a moderniza și proteja mecanismul de numire a judecătorilor Curții Constituționale”.
„Prin ancorarea în recomandările Comisieide la Veneția și în bunele practici europene, se urmărește: depolitizarea procesului de numire; consolidarea profesionalismului și integrității Curții; creșterea transparenței și încrederii publice”, a conchis Stamate, îndemnân colegii din Parlament să susțină inițiativa.
Amintim că mandatele a cinci judecători de la Curtea Constituțională (CC) expiră pe 16 august 2025. Conform legii, autoritatea care a desemnat judecătorul, cu 3 luni înainte de expirarea mandatului oficialului, demarează procedurile de numire a unui alt magistrat, din oficiu sau la solicitarea CC. În același timp, persoana care exercită funcția poate obține un nou mandat, dacă își exprimă în scris acordul prealabil.
Curtea Constituțională are doi judecători numiți de Parlament, doi – de Guvern și doi – de CSM. Mandatul lor durează șase ani, potrivit prevederilor în vigoare.
Dorin Recean, despre vizita la Chișinău a liderilor Franței, Germaniei și Poloniei: „Într-o voce unită, au spus că locul Republicii Moldova este în UE”
Premierul Dorin Recean a afirmat că Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk au adus un omagiu Moldovei și moldovenilor prin prezența lor la Ziua Independenței.
(VIDEO) Donald Tusk și Emmanuel Macron au vorbit mulțimii în limba română în PMAN de Ziua Independenței R.Moldova
Președintele R.Moldova, Maia Sandu, alături de președintele Franței Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei Friedrich Merz și premierul Poloniei Donald Tusk, au urcat pe scena din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru a se adresa cetățenilor la concertul dedicat Zilei Independenței.
(LIVE // VIDEO) Macron, Merz, și Tusk, întâmpinați de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Ceremonia de întâmpinare a Președintelui Franței, Emmanuel Macron, Cancelarului Germaniei, Friedrich Merz, și Prim-ministrului Poloniei, Donald Tusk, de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Comentarii facebook