(VIDEO) Contrabandă cu cocaină din Franța, camuflată în colete cu produse alimentare și de uz casnic, dată peste cap de INI. Două persoane reținute

Un grup infracțional, specializat în comercializarea cocainei pe teritoriul Republicii Moldova, a fost destructurat. Activitatea infracțională a grupului, format din patru persoane cu vârstele cuprinse între 30 și 40 de ani, a fost documentat timp de jumătate de an de ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 18 februarie 2025, 13:11
IGP

Drogurile erau introduse clandestin pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mijloacelor de transport care activau pe rutele internaționale, camuflate în produse alimentare și de uz casnic, cu ulterioara realizare în Republica Moldova.

Doi suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și beneficiază de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor, iar unul este cercetat în stare de libertate, iar celǎlalt se ascunde în Franța și urmează sǎ fie anunțat în căutare.

(VIDEO) Contrabandă cu cocaină din Franța, camuflate în colete cu produse alimentare și de uz casnic, dată peste cap de INI. Două persoane reținute

Cei trei au fost reținuți cu suportul colegilor din cadrul Inspectoratului Național de securitate Publică.

În cadrul perchezițiilor la domiciliul acestora în Chișinău, ofițerii de investigații au depistat pachețele cu droguri de tip cocainǎ, cântare electronice și pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor, bancnote de euro și dolari false și acte cu semne evidente de falsificare.

Valoarea drogurilor ridicate sunt estimate la circa 200 de mii lei. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

(VIDEO) Tânăr din Ucraina lipit cu fața de asfalt la Chișinău. Ar fi pus pe roate o „afacere” cu droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au reținut un tânăr de 19 ani, cetățean al Ucrainei, suspectat de comercializarea ilegală a drogurilor în municipiul Chișinău. Acțiunile polițiștilor au fost desfășurate în cadrul unei cauze penale pornite în luna august 2025, privind circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari.

Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA și procurori într-un dosar de trafic de influență

Un instructor din cadrul unei școli auto din municipiul Chișinău este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și de procurorii Procuraturii Anticorupție (PA) într-o cauză penală de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite de la un candidat pentru a-i facilita obținerea permisului de conducere de categoria „B”.

Premieră în recuperarea bunurilor infracționale. Opt bunuri imobile, estimate la peste 9,6 milioane de lei, confiscate definitiv în beneficiul statului

Opt bunuri imobile, în valoare totală de peste 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului, în urma unei investigații desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) în comun cu Procuratura Anticorupție (PA). Printre acestea se numără terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată. Cauza vizează un fost funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, condamnat pentru abuz de serviciu.