Agentul economic al Hotelului Național, amendat. MAI: Nu este atribuția Poliției să păzească clădiri-pericol
În ultimii trei ani, poliția a remis 19 sesizări și peste 30 de fișe în adresa Primăriei Chișinău și în cea a Procuraturii privind cazul „Hotelul Național”. Declarația aparține ministrei de Interne, Daniella Misail-Nichitin, în urma unei conferințe de presă susținute după ședința Guvernului din 12 noiembrie curent.
„În sesizări, sunt recomandări clare despre necesitatea îngrădirii acestei clădiri și limitarea accesului la etajele superioare. Ca răspuns, Primăria vine cu o informație, precum că a luat act și urmează să fie implementate aceste recomandări. Mai mult ca atât, dacă vorbim de această perioadă, au fost documentate peste 90 de situații. Noi avem și trei cauze penale inițiate de poliție. Poliția patrulează zilnic această regiune, dar nu este atribuția poliției să păzească locurile în care avem clădiri degradate sau locuri care prezintă pericol public. Aceasta este responsabilitatea fie a agentului economic, atunci când vorbim de o proprietate privată, fie a autorităților publice locale, care sunt responsabile să asigure o îngrădire”, a declarat ministra Daniella Misail-Nichitin, citată de Realitatea.MD.
Întrebată dacă este vorba vreo lacună legislativă, oficiala a explicat că „lacună legislativă este atunci când nu sunt pârghii legale, însă în acest caz este vorba de aplicarea legii individual”. Ea a mai adăugat că, tot timp de 3 ani, agentului economic i s-au aplicat amenzi de mai multe ori, fără a fi anunțată o anumită sumă.
Amintim că asta confirmă și ce a declarat șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, la emisiunea „Rezoomat” de la RLIVE TV. Recent, o fetiță de 13 ani a dispărut de la școală, iar ulterior a fost găsită fără suflare în șahtul liftului al hotelului cu pricina.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.