Carte de identitate falsă, procurată cu suma de 7.000 de lei, descoperită de polițiștii români de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit o carte de identitate falsă asupra unui bărbat cu cetățenie R. Moldova.
În data de 05 septembrie a.c., în jurul orei 18.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 49 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, asupra bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui concetățean, ale cărui date nu și le amintește, contra sumei de 7.000 de lei moldovenești.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
(VIDEO) Urmărire pe străzile Capitalei: un șofer de 29 de ani a refuzat să oprească la somațiile polițiștilor
Un șofer de 29 de ani a fost urmărit de polițiștii INSP prin sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ar fi ignorat somațiile oamenilor legii de a opri.
(VIDEO) Spațiu clandestin pentru consum de droguri, deconspirat în sectorul Ciocana. Proprietarul riscă până la 4 ani de închisoare
Polițiștii din sectorul Ciocana au deconspirat un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, amenajat într-un apartament din Capitală.
Femeie de 64 de ani din Chișinău, înșelată cu peste 1,1 milioane de lei. Escrocii s-au dat drept angajați „Premier Energy” și ai Poliției
O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a fost prejudiciată cu 1.120.735 de lei, după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții cunoscute.