De unde era armamentul din TIR-ul buclucaș de la vama Leușeni-Albița? PCCOCS: „Se examinează inclusiv ipoteza unei acțiuni de discreditare a R. Moldova”
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a prezentat clarificări în cazul camionului cu armament depistat în punctul de trecere Leușeni-Albița, pe partea română a frontierei. Potrivit instituției, în cadrul dosarului a fost creat un grup de lucru comun cu autoritățile din România, iar acțiunile de urmărire penală și schimbul de informații sunt în desfășurare.
Conform datelor obținute prin cooperare internațională, au fost stabilite drept corp delict 18 elemente de muniție de tip 2, adică componente de muniție, 8 elemente de muniție de tip 1, adică muniție completă, un lansator sol-aer și o dronă de tip „Geran 2”, formată din mai multe elemente dezmembrate în urma doborârii, cu așchii vizibile în zonele de desprindere și cu motorul desfăcut, fără elemente pirotehnice.
Datele anchetei arată că aceste muniții au fost introduse prin contrabandă în Republica Moldova, cu ajutorul unui cărăuș care transporta periodic marfă din Ucraina. Potrivit procurorilor, munițiile erau preluate în mai multe curse, câte două unități de fiecare dată, dintr-un depozit neidentificat din Ucraina, de la persoane necunoscute. Ele erau aduse în mod camuflat în Republica Moldova și preluate ulterior de mai mulți complici.
Actele vamale de export au fost perfectate pentru „articole din metal”, având ca destinație Israel. Exportatorul, brokerul vamal și transportatorul au statut de învinuiți și se află în arest. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite în cadrul urmăririi penale.
Potrivit informațiilor preliminare, nu există indicii că armele sau munițiile ar proveni din depozite militare sau strategice, inclusiv de la Cobasna sau din depozitele Armatei Naționale.
Instituțiile statului cooperează la nivel național și internațional pentru a asigura investigarea completă a cazului și pentru a preveni ca astfel de arme să ajungă în traficul internațional. Procuratura reamintește că transportul a fost identificat în punctul coordonat de trecere a frontierei Leușeni-Albița, aflat pe teritoriul României.
Autoritățile examinează inclusiv ipoteza unei acțiuni de discreditare a Republicii Moldova.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.