EXCLUSIV // (VIDEO) Momentul în care poliția a intrat în casa deputatului Bolea pentru a documenta un caz de agresiune în familie
Polițiștii Capitalei au fost solicitați în seara zilei de ieri pentru a documenta un caz de agresiune în familie, în care este vizat deputatul Vasile Bolea, susțin sursele PulsMedia.MD. Potrivit surselor, pe numele alesului poporului a fost emis un ordin de restricție, iar procurorii ar fi inițiat un proces penal.
PulsMedia.MD a intrat în posesia imaginilor video, surprinse de oamenii legii când au intervenit la chemare, din care se vede cum unul dintre copii îi arată cu degetul polițistului locul în care se află părinții lui.
Vasile Bolea o ținea imobilizată cu mâinile pe soția sa, care plângea. Deputatul nu s-a oprit nici când au apărut oamenii legii.
Amintim că potrivit constituției, deputații se bucură de imunitate pe durata mandatului, totuși „imunitatea parlamentară are ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmăririlor judiciare și garantarea libertății lui de gândire și de acțiune”.
(VIDEO) O femeie, la un pas să-și piardă apartamentul în urma unei escrocherii: doi curieri, reținuți în flagrant de polițiștii din Chișinău
Poliția Capitalei a reușit să salveze locuința unei femei de 66 de ani din mâinile escrocilor, după ce aceasta ar fi fost manipulată să-și vândă apartamentul pentru a le transmite banii obținuți. Intervenția a fost posibilă datorită vigilenței angajaților unei instituții bancare din țară, care au sesizat prompt Poliția după ce au observat comportamentul suspect al femeii.
(VIDEO) Un „ghost rider”, gonit de motocicliștii INSP pe străzile capitalei
Un tânăr de 21 de ani a fost identificat și documentat de polițiștii INSP, după ce a fost surprins efectuând manevre periculoase pe strada Doina din capitală. Acesta nu s-a conformat semnalului de oprire și a evitat verificările oamenilor legii.
(VIDEO) Cetățean turc, căutat de Interpol, extrădat din R.Moldova, la câteva zile după reținerea lui Radulov în Turcia
Un cetățean al Republicii Turcia, cu vârsta de 26 de ani, aflat în căutare internațională din luna martie, a fost extrădat din Republica Moldova și predat autorităților competente ale Republicii Turcia. Bărbatul era căutat prin canalele INTERPOL, la solicitarea Biroului Central Național INTERPOL Ankara, în vederea arestării și extrădării. Potrivit autorităților turce, acesta era vizat într-o cauză penală și urma să execute o pedeapsă de cinci ani de închisoare.