(FOTO) Poliția de Frontieră a marcat 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova
La data de 26 august 2025, în incinta Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a fost organizat un ceremonial solemn dedicat celor 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și introducerea Drapelului de luptă al Poliției de Frontieră, simbol al onoarei și demnității profesionale.
În cadrul ceremoniei, șeful IGPF, Ruslan Galușca a rostit un mesaj de felicitare adresat angajaților:
„Dragi colegi, sărbătorim 34 de ani de independență a Republicii Moldova. Această zi ne amintește că responsabilitatea noastră de a proteja frontierele și de a servi statul nu este doar o datorie profesională, ci și un act de patriotism și responsabilitate. Vă mulțumesc pentru devotamentul, curajul și profesionalismul pe care le demonstrați zilnic. Împreună continuăm să consolidăm securitatea frontierei și să apărăm valorile naționale.”
Evenimentul a continuat cu menționarea polițiștilor de frontieră cu diplome de onoare și distincții instituționale, în semn de recunoaștere a performanțelor și dedicării în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Totodată, au fost menționați și angajații trecuți în rezervă, care și-au adus aportul semnificativ la dezvoltarea și fortificarea instituției.
Ceremonialul a fost susținut de fanfara Poliției de Frontieră și de momente artistice prin cântece, care au oferit evenimentului o încărcătură emoțională deosebită.
Evenimentul a oferit un prilej de reflecție asupra rolului Poliției de Frontieră în consolidarea securității statului și de reafirmare a angajamentului ferm al angajaților instituției.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.