Crimă la Dondușeni. Un individ a ucis o bătrână pentru că nu a vrut să-i dea bani cu împrumut
Ofițerii Direcției nord a INI în comun cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Dondușeni au reținut suspectul, în cazul omorului unei femei de 72 de ani din satul Țaul.
La 6 februarie curent, cadavrul bătrânei a fost depistat la domiciliu cu semne de moarte violentă.
„În scurt timp, în rezultatul investigațiilor, polițiștii au identificat un bărbat de 57 de ani, suspectat de comiterea infracțiunii. Acesta s-a dovedit a fi un consătean de-al femeii. Preliminar s-a stabilit că bărbatul periodic împrumuta bani de la victimă, însă când femeia a refuzat să-i mai împrumute, acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, iar în rezultatul leziunilor primite victima a decedat. Ulterior bărbatul a plecat într-o direcție necunoscută”, se arată în comunicatul IGP.
În rezultatul măsurilor întreprinse de polițiști, bănuitul a fost localizat și reținut. La moment pe numele lui a fost eliberat mandat de arest pentru 30 de zile. Tot el, anterior a mai fost cercetat penal și condamnat pentru diverse infracțiuni.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.