Patru pretendenți au rămas în cursa pentru conducerea Teleradio-Moldova. Urmează etapa interviului
Patru candidați au fost admiși în etapa a doua a concursului pentru selectarea directorului general al Companiei „Teleradio-Moldova”, dintre cei cinci înscriși. Consiliul de Supraveghere al TRM a anunțat că proba interviului va avea loc pe 17 iulie.
În urma examinării dosarelor, Consiliul a constatat că Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptănaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa întrunesc condițiile de participare prevăzute de regulament și au fost admiși în etapa a doua a concursului. Singurul candidat care nu a întrunit condițiile de participare este Adrian Graur, notează ipn.md.
Conform Deciziei Consiliului de Supraveghere din 14 iulie, interviurile cu cei patru candidați vor avea loc pe 17 iulie, în cadrul cărora vor prezenta propunerile de proiect managerial de dezvoltare a companiei pentru următorii șapte ani.
Conform regulamentului, evaluarea se face în baza criteriilor privind experiența profesională, competențele manageriale, viziunea de dezvoltare a instituției și capacitatea de implementare a proiectului managerial. La finalul interviurilor, fiecare membru al Consiliului va acorda note, iar candidatul care va obține cel puțin nota 7 și cel mai mare punctaj va fi declarat învingător.
Directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” este numit pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Funcția a devenit vacantă după ce Vlad Țurcanu, numit director în decembrie 2021, și-a anunțat demisia pe 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, în contextul scandalului izbucnit după finala Eurovision de anul acesta.
Moldexpo montează bariere pentru parcare cu plată. Decizia aduce nemulțumiri
Două bariere vor fi instalate până la sfârșitul lunii septembrie la intrările pe teritoriul Moldexpo, iar de acum înainte chiar și oamenii care vin la nunți sau alte ceremonii vor trebui să plătească pentru a intra.
Șeful SIS bate alarma: Crește numărul moldovenilor recrutați prin Telegram de structurile ruse
Serviciul de Informații și Securitate constată o creștere a numărului cetățenilor moldoveni recrutați prin Telegram pentru a desfășura, la indicația Federației Ruse, diferite acțiuni. O spune directorul SIS, Alexandru Musteața, care precizează că o parte dintre aceștia se află pe teritoriul Republicii Moldova, iar acțiunile pregătite vizează inclusiv Ucraina, transmite IPN.
Viorel Cernăuțeanu, despre salariile polițiștilor: „Nu suntem sătui, dar nu murim de foame”
Salariile polițiștilor nu sunt pe măsura așteptărilor, admite șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu. Totuși, acesta susține că angajații înțeleg situația bugetară și apreciază majorarea salarială de 15%, promisă de la 1 ianuarie 2027. Cernăuțeanu a comparat bugetul cu o plăcintă care trebuie împărțită „la toți egal”.