(VIDEO) Compensațiile la energie se schimbă: conturile, mașinile și călătoriile peste hotare vor conta

Persoanele care vor solicita compensații la energie în sezonul rece vor trece prin filtre mai stricte. Autoritățile intenționează să verifice nu doar veniturile declarate, ci și conturile bancare, proprietățile, automobilele și perioadele petrecute peste hotare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru în cadrul emisiunii de la Radio Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 15 septembrie 2026, 19:20
Natalia Plugaru

Potrivit ministrei, unul dintre semnalele care pot declanșa verificări suplimentare este discrepanța dintre veniturile declarate și cheltuielile gospodăriei. Astfel, o persoană care declară venituri zero, dar achită facturi mari la gaze naturale sau energie electrică, ar putea intra în vizorul autorităților, informează bani.md.

„De exemplu, verificăm dacă persoana arată că își achită factura și are o factură la energie sau la gaz destul de mare, dar arată că are venitul zero. Bineînțeles că acest lucru iese în evidență și noi începem să verificăm veniturile”, a declarat Plugaru.

Ministrul a precizat că remitențele sunt considerate, de asemenea, venituri și trebuie declarate. În calcul pot intra și veniturile obținute din dobânzi bancare.

Natalia Plugaru

„În remitențe tot este un venit. Noi nu solicităm persoanele să arate salariul, dar să arate care este venitul, inclusiv din dobânzi”, a explicat ministra.

Plugaru a oferit exemplul unei persoane care a obținut aproximativ 4.000 de lei într-un an din dobânzi, ceea ce ar putea indica existența unor economii de circa 100.000 de lei în bancă. În asemenea situații, autoritățile vor să stabilească dacă sprijinul acordat din bani publici ajunge într-adevăr la gospodăriile care nu dispun de suficiente resurse pentru achitarea facturilor.

„Scopul este să ajutăm persoanele care, într-adevăr, nu au cu ce achita aceste facturi, ca să treacă mai ușor în perioada rece a anului”, a afirmat Plugaru.

Pentru stabilirea eligibilității, sistemul va utiliza mai multe categorii de informații. Vor fi luate în calcul imobilele deținute, automobilele, conturile bancare, prestațiile sociale, indemnizațiile și alocațiile, precum și informațiile disponibile în bazele de date ale cadastrului și Poliției de Frontieră.

Inclusiv călătoriile peste hotare ar putea cântări în decizia privind acordarea compensației. Dacă o persoană declară venituri foarte mici sau zero, dar petrece perioade îndelungate în străinătate, această informație ar putea fi analizată împreună cu celelalte criterii.

Plugaru a subliniat însă că existența unui loc de muncă legal sau deținerea unui automobil nu va însemna automat excluderea din program. Decizia va fi luată în baza unui cumul de factori, printre care venitul gospodăriei, suprafața locuinței și valoarea facturilor.

Pentru noul sezon rece, autoritățile analizează și introducerea unor filtre suplimentare legate de automobile. Deținerea unei singure mașini nu ar urma să ducă automat la pierderea compensației, însă sunt discutate criterii distincte pentru gospodăriile care au două sau mai multe automobile sau care dețin mașini relativ noi, cu o vechime de până la 5–7 ani.

În același timp, gospodăriile în care există persoane cu dizabilități vor beneficia în continuare de un tratament distinct. Potrivit ministrei, dizabilitatea presupune cheltuieli suplimentare semnificative, iar acest criteriu poate cântări decisiv în acordarea sprijinului.

Tariful la căldură, din nou sub presiune: gazele scumpe pot aduce majorări

Tariful la energia termică ar putea fi ajustat dacă prețul gazelor naturale se menține la un nivel ridicat, însă o eventuală modificare trebuie să urmeze procedura prevăzută de metodologia tarifară, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Constantin Borosan, în cadrul unei conferințe de presă.

Bugetul se umple: încasările Fiscului au trecut de 60 de miliarde de lei

Serviciul Fiscal de Stat a încasat aproximativ 60,7 miliarde de lei la Bugetul public național de la începutul anului și până la 11 septembrie, cu 6,3 miliarde de lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea este de 11,6%. Doar săptămâna trecută, încasările au fost de aproximativ 1 miliard de lei.