O tânără s-a îmbătat și ar fi încercat să-și taie beregata într-un apartament din Chișinău
O tânără a ajuns la spital, după ce noaptea trecută a încercat să-și pună capăt zilelor cu un cuțit de bucătărie. Incidentul a avut loc noaptea trecută într-un apartament de pe strada Grădinilor, din secgtorul Rîșcani al capitalei.
Este vorba despre o tânără în vârstă de 27 de ani care noaptea trecută, în jurul orei 23:30, după ce ar fi consumat alcool ar fi încercat să se sinucidă cu un cuțit de bucătărie cu care și-a provocat o rană în regiunea gâtului.
Tânără a fost salvată de către o amică care a solicitat intervenția unui echipaj medical pe adresa sus indicată.
Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei a confirmat informația pentru PulsMedia.MD și a declarat că tânăra ar fi recurs la acest gest din cauza că s-ar afla în depresie.
Dânsa a fost preluată de o ambulanță și a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutor medical, unde a și fost internată.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Peste 31.000 de euro nedeclarați, depistați într-un rucsac la Aeroportul Chișinău
Polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional Chișinău, în colaborare cu funcționarii vamali, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a 31.350 de euro.
Din 1 octombrie, serviciile cadastrale se mută în 23 de localități. Unde vor rămâne ghișeele în centrele ASP
Începând cu 1 octombrie 2026, modul de prestare a serviciilor cadastrale se va schimba în mai multe localități din Republica Moldova.
FT: Sistemul A7, asociat lui Șor, a transferat peste 6,9 miliarde de dolari prin bănci cu ajutorul unor documente false
Sistemul de plăți A7, creat cu sprijinul Kremlinului și al oligarhului moldovean Ilan Șor, a transferat prin intermediul băncilor internaționale peste 6,9 miliarde de dolari. Restricțiile ar fi fost ocolite cu ajutorul unor facturi false și al unei rețele globale de companii fictive.