Ex-vicepreședintele Parlamentului: Au trecut 10 zile de când prețul de achiziție a energiei electrice s-a micșorat, însă tariful intern rămâne neschimbat
De la 1 aprilie prețul de achiziție a energiei electrice s-a micșorat cu 10%. Chiar și așa, prețul pentru consumatori nu a fost schimbat. Astfel, ex-vicepreședintelui Parlamentului, Alexandr Slusari constată că, furnizorii energiei nici nu se grăbesc să o facă.
,,De la 1 aprilie prețul de achiziție a energiei electrice s-a micșorat cu 10 %. Au trecut 10 zile, însă tariful intern rămâne neschimbat și nu să știe când acesta urmează să fie modificat. Este clar de ce nu se grăbesc furnizorii energiei electrice. Evident că dacă prețul de furnizare ar fi fost majorat, cereri privind creșterea tarifelor erau pe masa regulatorului în aceeași zi.” a spus el.
Alexandr Slusari critică activitatea celor de la ANRE, unde din cauza lor, agenții economici și cetățenii vor fi nevoiți să achite prețuri mari, în continuare.
,,Nu înțeleg cum cei din ANRE cu salariile lor nesimțite își permit să-și bată joc de țara, care iesă foarte greu din iarnă, după ce a achitat niște tarife cosmice și, după mine, nejustificate la gazele naturale. De ce populația și agenți economici urmează să plătească cel puțin jumătate de lună un tarif mai mare la energia electrică ?” a mai adăugat el.
În acest context, Slusari se întreabă: ,,Poate e cazul să intervină Comisia Situații Excepționale ? Poate totuși e timpul ca unele epave ale lui Plahotniuc odată să plece din funcții de sinecură din ANRE?”
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.