(VIDEO) Două avioane s-au ciocnit pe aeroportul LaGuardia din New York. Unul ateriza, celălalt se pregătea de decolare
Două avioane au intrat în coliziune miercuri seara pe o pistă a aeroportului LaGuardia din New York, două persoane fiind rănite uşor în urma incidentului, au anunţat autorităţile aeroportuare şi compania Delta Air Lines, relatează AFP.
Accidentul în care au fost implicate două avioane aparţinând companiei aeriene regionale a Delta Air Lines, Endeavor Air, a avut loc la ora locală 21:58 (01:58 GMT), în timp ce unul dintre avioane ateriza, iar celălalt se pregătea de decolare, potrivit autorităţilor, scrie Agerpres.
O persoană a fost spitalizată după ce a suferit "răni care nu îi pun viaţa în pericol", au declarat autorităţile. Delta a declarat că un membru al echipajului a suferit răni minore.
Ambele aeronave erau Bombardier CRJ900. Aeroportul, unul dintre cele mai aglomerate din Statele Unite, nu a fost închis.
Delta, compania-mamă a Endeavor Air, a declarat că "va coopera cu toate autorităţile competente pentru a revizui" măsurile de siguranţă în urma a ceea ce compania aeriană a descris într-un comunicat drept "o coliziune la viteză mică în timpul rulajului la sol".
Potrivit companiei, o aripă a aeronavei care se pregătea de decolare a intrat în contact cu fuselajul avionului care tocmai aterizase.
Cele două aeronave transportau în total 93 de pasageri şi membri ai echipajului, a declarat compania.
Sursa: adevărul.ro
(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri
Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.
Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.
Bursele mondiale înregistrează scăderi puternice, iar prețul petrolului depășește 110 dolari pe baril
Piețele financiare internaționale au înregistrat marți, 20 octombrie 2026, scăderi semnificative, pe fondul îngrijorărilor privind investițiile masive în inteligența artificială și al creșterii accelerate a prețurilor petrolului.