Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău, modernizat cu suportul partenerilor de dezvoltare europeni
Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău va fi modernizat cu suportul partenerilor de dezvoltare europeni.
Parlamentul a ratificat Acordul de Împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Astfel, BERD va acorda un împrumut în valoare de 143,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă 44 % din valoarea totală a proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău”. Banii vor fi oferiți în trei tranșe.
Implementarea proiectului prevede instalarea a 2 510 Puncte Termice Individuale și trecerea a 1 665 de blocuri de locuințe la un sistem de distribuție pe orizontală a agentului termic. De asemenea, vor fi implementare 57 de proiecte-pilot, care vor viza termoizolarea blocurilor selectate și instalarea sistemelor de distribuție pe orizontală în interiorul apartamentelor. În plus, vor fi reabilitate rețelele termice primare și vor fi construite două noi stații de pompare, asigurând eficientizarea alimentării cu energie termică a orașului. Se estimează că circa 300 000 de locuințe din capitală vor beneficia de facilitățile oferite de respectivul proiect.
Potrivit autorităților, instalarea Punctelor Termice Individuale va permite reducerea cheltuielilor cu aproximativ 10 %. Iar integrarea unui sistem intern de distribuție pe orizontală a agentului termic va genera reduceri de până la 30 %. Totodată, consumatorii vor avea posibilitatea să își regleze consumul de energie termică, adaptându-l la nevoile de confort termic și la capacitățile lor financiare.
Proiectul „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din mun. Chișinău” are un buget total de 326 de milioane de euro. Cofinanțarea proiectului va fi asigurată de Banca Europeană pentru Investiții, care va acorda un împrumut de 143,5 milioane de euro, Parteneriatul pentru Eficiență Energetică și Mediu din Europa de Est și Programul de Investiții de Vecinătate al Uniunii Europene, care vor acorda câte un grant de 15 milioane de euro și, respectiv, de 24,5 milioane de euro.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.