”Ajutorii preotului”: O nouă schemă de escrocherie apărută într-o localitate din Hîncești
Se dau drept ”ajutorii preotului” și colectează bani de la localnici, preponderent de la persoanele în vârstă. Este o nouă schemă de escrocherie pusă la cale de un grup de tineri. Despre asta anunță Primăria localității Sărata Galbenă, raionul Hîncești.
„Dragi săteni, vă anunțăm cu mare îngrijorare că un grup de tineri escroci umblă prin sat, bat la porțile oamenilor, mai ales ale bătrânilor, și cer bani în numele preotului Valentin, pretinzând că strâng fonduri pentru construcții.ATENȚIE! Preotul NU a trimis pe nimeni să strângă bani în sat. NU oferiți niciun leu acestor persoane”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare, transmite Realitatea.MD.
Autoritățile locale îndeamnă sătenii să fie vigilenți și, dacă întâlnesc astfel de persoane, să contacteze imediat preotul sau polițistul de sector.
Între timp, Poliția susține că nu a fost sesizată.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.
Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj
Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.
Accident soldat cu moartea unui pieton, la Fălești
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un automobil. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, pe traseul R-16, în apropierea satului Egorovca din raionul Fălești.