Moldovenii care vin sau pleacă în Rusia pe cale terestră nu vor putea traversa frontiera dintre Belarus și Polonia
Călătoria moldovenilor spre sau din Rusia, pe cale terestră, devine mai anevoioasă și mai costisitoare. De vineri, 12 septembrie, toate vămile de la frontiera dintre Polonia și Belarus, inclusiv traficul feroviar, vor fi închise. Astfel, cetățenii moldoveni care pleacă sau vin din Federația Rusă cu mașinile sau autocarele vor trebui să treacă prin Lituania sau Letonia.
În acest context, Ministerul de Externe de la Chișinău a emis o atenționare de călătorie. Instituția informează despre decizia autorităților poloneze privind sistarea activității tuturor punctelor de trecere a frontierei terestre între Polonia și Belarus începând cu 12 septembrie, ora 00:00. , scrie Ziua.MD.
„Traficul la frontiera cu Belarus va fi suspendat pe termen nedeterminat, prin toate punctele de traversare a frontierei, inclusiv cele feroviare: Kuźnica Białostocka-Grodno, Siemianówka-Swisłocz și Terespol-Brest”, informează Ministerul de Externe.
Polonia a anunțat că închide granița cu Belarus ca reacție la exercițiul militar „Zapad”, coordonat de Rusia și considerat „foarte agresiv” de Varșovia. Manevrele implică zeci de mii de soldați ruși și belaruși, inclusiv simulări cu sisteme de rachete cu capacitate nucleară, desfășurate în apropierea frontierelor NATO.
Exercițiile militare, care se vor desfășura între 12 și 16 septembrie, implică zeci de mii de soldați ruși și belaruși în manevre desfășurate aproape de Polonia și Lituania. Unele exerciții, lângă satul belarus Goja și în localitatea Dobrovolsk din exclava rusă Kaliningrad, vor avea loc la doar câteva zeci de kilometri de granițele țărilor NATO. Trupele ruse și belaruse vor exersa, de asemenea, planificarea utilizării sistemelor de rachete Oreșnik, capabile să transporte focoase nucleare.
Când va fi reluată activitatea vămilor dintre Polonia și Belarus, autoritățile de la Varșovia nu au precizat.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.