Novac cere explicații de la șefa MAI despre noile piramide financiare promovate de bloggeri: Cu TUX așa și nu am avut claritate
Deputatul PSRM, Grigore Novac a solicitat în plenul Parlamentului audierea ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. Solicitarea a venit în legătură cu activitatea piramidelor financiare noi, apărute și promovate în mediul online, după scandalul legat de platforma TUX, despre care spune că „a zguduit societatea”, însă până în prezent, nu există suficientă claritate privind măsurile întreprinse de autorități.
„Colegi, aproximativ jumătate de an în urmă, societatea a fost zguduită de scandalul legat de platforma investițională TUX. Vedem că, în ultima perioadă, au apărut tot mai mulți bloggeri, influenceri și alte persoane care promovează deja alte piramide financiare, diferite platforme investiționale ce vin să inducă în eroare și, încă o dată, să mai scuture ultimii bani ai cetățenilor Republicii Moldova din buzunare.
Cu TUX-ul, așa și nu am avut claritate ce s-a făcut. În acest sens, solicităm audierea doamnei Daniella Misaill-Nichitin, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, pentru a ne prezenta informații privind situația platformelor investiționale care activează pe teritoriul Republicii Moldova, în special numărul acestor platforme și cine stă în spatele lor.
Aceste platforme sunt promovate practic pe toate rețelele de socializare, se face publicitate masivă, iar, după părerea mea, este o schemă infracțională pusă în aplicare, care vine să inducă în eroare cetățenii Republicii Moldova. Oamenii și așa nu o duc foarte bine din punct de vedere financiar, iar mulți dintre ei cad pradă, cu părere de rău, promisiunilor de a face un ban ușor.
Vrem claritate în ceea ce privește ce s-a făcut pe cazul TUX și în privința celorlalte platforme investiționale, pentru că foarte multă claritate, în urma audierilor din comisii, nu am avut”, a declarat Novac, citat de unimedia.info.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.
(VIDEO) Trei persoane, trimise în judecată pentru vânzări fictive de tractoare și mașini. Prejudiciul se apropie de 6 milioane de lei
Trei persoane cu vârste de 26, 37 și 49 de ani au fost trimise în judecată de procurorii PCCOCS, fiind învinuite într-un dosar de escrocherie privind vânzarea fictivă a tractoarelor și automobilelor la prețuri atractive. Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la aproape 6 milioane de lei.