(VIDEO)„S-a dus pe apa sâmbetei”. Cum șoferul unui TIR „a irigat un câmp” cu 10 tone de spirt de contrabandă, păzite trei nopți de echipele mobile ale Serviciului Vamal, la Drochia

Șoferul unui TIR a reușit să verse din camion aproximativ 10 de tone de spirt care ar fi urmat să fie transportat prin contrabandă în afara frontierei de stat, după ce acesta a fost păzit timp de trei nopți de echipele mobile ale Serviciului Vamal pe un câmp din raionul Drochia, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 19 februarie 2024, 17:37
Puls

Potrivit surselor din Nordul țării, în seara zilei de vineri, 16 februarie curent, o patrulă a echipelor mobile ale Serviciului Vamal, în baza unei informații operative ar fi tras pe dreapta un camion  pe un traseu din raionul Drochia, care ar fi transportat anterior cereale, dar și despre care se presupunea că avea remorca cu pereți dubli, în care ar fi dus o încărcătură de aproximativ 20 de tone de spirt.

Autotrenul a fost tras pe dreapta și s-a stabilit că avea remorca goală, însă când șoferului i s-a zis că urmează să treacă cu camionul prin scaner, acesta ar fi forțat pedala de accelerație și a încercat să scape de inspectorii vamali, însă nu a reușit să se deplaseze prea departe, pentru că ar fi luat-o cu autotrenul pe un câmp unde s-a împotmolit. Acesta a abandonat camionul pe câmp și a luat-o la sănătoasa.

La fața locului au fost pus un post al echipelor mobile al SV care au păzit camionul trei nopți la rând, după ce a eșuat tentiva de sâmbătă de scoatere acestuia de pe câmp cu ajutorul unui tractor, pentru al duce să fie supus controalelor de rigoare

Noaptea trecută, șoferul s-ar fi apropiat târâș de camion și a rupt robinetul de la instalația specială din remorca în care se afla spirtul.

Cei care stăteau de gardă ar fi încercat să se apropie de el, ca să-l scoată de sub remorcă, însă în timp ce spirtul curgea inclusiv peste el, ar fi amenințat că se va autoincendia dacă se apropie cineva de el.

Negocierile ar fi durat aproximativ jumătate de oră, după care bărbatul ar fi fost transportat cu ambulanța la spital.

Anterior, acesta ar mai fi fost prins transportând spirt cu același vehicul, dar și i s-ar fi inițiat un proces penal.

(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.