Descoperire macabră, la Cahul. Cadavru extras dintr-un canal pentru irigare
Un bărbat a murit, după ce s-ar fi înecat într-un canal pentru irigare. Cadavrul acestuia a fost extras în amiaza zilei de ieri, în jurul orei13:58, în localitatea Andrușul de Jos, din raionul Cahul.
Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 64 de ani, cadavrul căruia zăcea într-un canal pentru irigare cu o adâncime de aproximativ patru metri. Acesta a fost scos din apă de către salvatori.
Medicul-legist venit la fața locului, preliminar nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului, acesta fiind transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi expus unei expertize de laborator, pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.
Totodată, angajații IP Cahul au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.