SIS publică o listă cu peste 500 de persoane și entități asociate sancționaților internațional
Serviciul Informații și Securitate (SIS) a făcut publică în Monitorul Oficial lista persoanelor și entităților asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac și Igor Ceaika, „ca măsură de precauție”. Ce implică exact acest lucru nu este specificat, scrie europalibera.org.
Potrivit SIS, acestea sunt persoanele în privința cărora „există probe și informații documentate” că ar fi asociate cu cele șase persoane, care au fost sancționate anterior de UE, Canada, SUA, Marea Britanie și alte țări pentru destabilizarea R. Moldova sau pentru susținerea agresiunii ruse.
Asemenea liste au apărut în spațiul public la sfârșitul anului 2022. Mulți dintre cei care figurau pe listele anterioare de sancțiuni nu mai sunt acolo, însă au apărut nume noi.
Astfel, în această listă figurează peste 500 de persoane, companii sau fundații, inclusiv partide de opoziție și oficiali guvernamentali. Printre cei care au conexiuni cu oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc se numără fosta sa soție, Oxana Childescu, partenerul său de afaceri, Serghei Iaralov. De asemenea, lista include cei doi fini de cununie ai fostului lider democrat: Dorin Damir, judecat pentru abuz de putere și fals în acte publice, precum și fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, mai scrie sursa citată.
Din rândul persoanelor și entităților asociate cu omul de afaceri rus Igor Ceaika, fac parte fratele fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, anume Alexandru Dodon, și fundația „Din suflet”, condusă de soția liderului socialist, Galina Dodon.
O mare parte dintre cele peste 500 de nume sunt asociate cu oligarhul fugar Ilan Șor, care a fost condamnat la 15 ani de închisoare în cadrul dosarului „furtul miliardului” și a fost organizatorul protestelor antiguvernamentale din Chișinău, în 2022 și 2023.
Printre acestea se numără deputații fostului partid „Șor”, care a fost scos în afara legii, precum Petru Jardan, Vadim Fotescu, Denis Ulanov și Reghina Apostolova. Tot aici se mai regăsește guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, primarul orașului Orhei, Tatiana Cociu și candidatul Partidului „Șansă” la alegerile locale din Bălți, care a fost exclusă din cursă de către Comisia Electorală Centrală, Arina Corșicova.
Corșicova gestionează mai multe companii care administrează posturile de televiziune „Primul în Moldova”, Accent TV și ziarul „Komsomolskaia Pravda”.
În listă mai figurează omul de afaceri cu cetățenie rusă și israeliană Igal Șved. El a fost menționat în raportul SIS în baza căruia a fost anulată înregistrarea candidaților Partidului „Șansă” la alegerile locale generale din noiembrie 2023. Șved ar fi fost implicat în finanțarea proiectelor lui Ilan Șor cu bani din Rusia.
În lista persoanelor asociate cu Veaceslav Platon a fost inclus Andrei Bahcivanji, alături de care a fost judecat în dosarul escrocheriei în companiile de asigurări „Moldasig”, „Asito” și „Alliance Insurance Group”.
Cu Platon este asociat și omul de afaceri Ruslan Doboș. În 2016, acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru însușirea proprietății companiei „Asito” şi spălare de bani în proporții deosebit de mari. În 2018 Curtea de Apel Chișinău i-a redus pedeapsa de la 12 la 2 ani de închisoare.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.