Fost director al S.A. ,,Drumuri Soroca” identificat cu avere nejustificată de peste 345 mii lei
Autoritatea Națională de Integritate a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința lui Vitalie Moraru în perioada 10.05.2017-10.05.2022, subiect al declarării averii și intereselor personale, care nu a depus declarațiile de avere.
Astfel, în cadrul procedurii de control, inspectorul de integritate a întocmit Proces-verbal cu privire la contravenție pentru nedepunerea declarațiilor pe perioada exercitării funcției și la eliberare a persoanei supuse controlului, aceasta fiind obligată să le depună.
De asemenea s-a stabilit o diferență substanțială între avere, venituri și cheltuieli și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime de 346 371,43 lei.
Cauza se va transmite în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.
De menționat că, subiectul are dreptul de a contesta actul de constatare, iar confiscarea averii nejustificate se dispune doar printr-o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată.
Persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani din data rămânerii definitive a actului de constatare. Aceasta va fi înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.