Efros despre „prietenia” cu Buzu și Spînu: Până la 16 ani am învățat într-o școală, am trăit în aceeași localitate, dar am avut cariere și domenii diferite
„Până la 16 ani evident că am învățat într-o școală, am trăit în aceeași localitate, dar am avut cariere și domenii diferite. Nu ne-am intersectat”, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Andrian Efros, întrebat dacă e o coincidență că este originar dintr-un sat cu ministrul Infrastructurii Andrei Spînu și ministrul Muncii Alexei Buzu. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Cutia Neagră.
„În primul rând vreau să mulțumesc profesorilor din gimnaziul satului Ratuș că au educat astfel de personalități. Vă spun doar un lucru, eu la 16 ani am plecat din sat în școala militară și nu am fost prezent timp de 24 de ani. Până la 16 ani evident că am învățat într-o școală, am trăit în aceeași localitate, dar am avut cariere și domenii diferite, nu ne-am intersectat”, a declarat Efros.
Amintim că trei miniștri și șeful ANTA sunt de la Ratuș. Este vorba despre ministru al Infrastructurii Andrei Spînu, ministrul Muncii Alexei Buzu, ministrul de Interne, Adrian Efros și noul șef ANTA Vasile Chetrușca. Buzu susține că au fost colegi de școală.
sursa: unimedia.info
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.