Parlamentul European cere începerea negocierilor de aderare a RM la UE
Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole. „Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas”, a scris eurodeputatul Siegfried Mureșan.
„Plenul Parlamentului European tocmai a votat cu o largă majoritate, de peste 75%, rezoluția pe care am co-inițiat-o, prin care ne arătăm sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride și a interferențelor din partea Rusiei, scrie Unimedia.INFO.
Rezultatul votului: 490 voturi pentru (peste 75%), 65 împotrivă (doar 10%), și 86 de abțineri.
Rezoluția cuprinde două elemente importante:
În primul rând, cerem accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și începerea negocierilor pe capitole. Moldova a demonstrat că este pregătită să facă următorul pas.
Al doilea element important al rezoluției este solicitarea noastră de a crește sprijinul financiar și tehnic pentru Republica Moldova, astfel încât să facă față amenințărilor venite dinspre Federația Rusă.
Siguranța Uniunii Europene depinde de siguranța Republicii Moldova. Tocmai de aceea, Rusia încearcă să frâneze parcursul european al Republicii Moldova, să o readucă în sfera sa de influență și să o folosească, așa cum procedează cu Belarus, în atacarea Ucrainei și a Uniunii Europene.
Oamenii din Republica Moldova nu sunt însă singuri în fața acestei agresiuni. Uniunea Europeană este alături de ei, iar prin rezoluția de astăzi demonstrăm că suntem pregătiți să ne intensificăm sprijinul pentru Republica Moldova”, a scris Siegfried Muresan.
Pe data de 4 septembrie 2025, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat, la București, că Uniunea Europeană va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova în această toamnă.
UE ia în considerare acordarea unui pas important Republicii Moldova în procesul său de aderare la UE, înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc la sfârșitul lunii septembrie, plasând-o înaintea Ucrainei.
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat, pe 15 iunie 2024, „acordul de principiu” pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova.
Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii, relatează agenţia EFE, care a consultat scrisoarea.
R. Moldova și Ucraina au primit în decembrie 2023, la un summit UE, acceptul să înceapă negocierile de aderare.
Consiliul European a votat. Republica Moldova începe negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului European, Charles Michel.
Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.
Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.
Pe 5 octombrie 2023, Parlamentul European (PE) a votat rezoluția prin care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului.st stabilită oficial.
După Parlamentul European, și Comisia Europeană a venit cu recomandări către țările membre ale Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.