Două automobile cu moldoveni implicate într-un accident în România: Cinci dintre răniți au ajuns la spital, trei dintre ei fiind copii

Victimele accidentului produs vineri seară pe DN 17, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, sunt cetățeni din Republica Moldova care se aflau în două autoturisme. Cinci dintre răniți au ajuns la spital, trei dintre ei fiind copii. Trei dintre răniți au fost transferați ulterior la Spital Județean Suceava, o situație mai complicată fiind cu o persoană de sex feminin care era suspectă de fractură de bază de craniu.

publicat de Anatol Chirilov
sâmbătă, 10 iunie 2023, 21:21
Accident

Potrivit presei din România, inițial, la 112 s-a anunțat că sunt victime multiple implicate în accident astfel că la locul accidentului au fost direcționate 8 ambulanțe, șase de la SAJ Suceava și două SMURD. Din fericire, echipajele medicale ajunse la locul accidentului au constatat că toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante. 

Asta deși cel puțin unul dintre autoturisme se lovise puternic de un autotren. 

Cu privire la cauza producerii accidentului, din cercetările poliției rezultă că, în jurul orei 21.50, un șofer în vârstă de 42 de ani, cetățean moldovean, care conducea un Audi, pe direcția dinspre Valea Putnei spre Câmpulung Moldovenesc, nu a adaptat viteza și nu a fost atent la trafic, intrând in coliziune cu vehiculul greu din față, marca DAF, care era oprit pe banda de circulație din cauza unor defecțiuni la cutia de viteze.

Un al doilea șofer din Republica Moldova, care venea din spate cu un BMW, nu a oprit nici el la timp și a intrat în autoturismul din față și în vehiculul greu.

Toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind băuți.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen

În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.